duminică, 14 ianuarie 2018

Sănătatea - cea mai grozavă comoară a oamenilor

Hai să îţi spun o poveste, cititorule, o poveste despre cea mai grozavă comoară pe care o poate avea un om.

Într-o zi frumoasă de iulie, într-un sat de la la marginea unui judeţ de dimensiuni medii, venise pe lume o fetiţă (numele ei nu este important pentru pentru ochii ce vor cutreiera aceste rânduri). Născută normal, fără vreun plus de kilograme, fetiţa a început să crească, dar această creştere i se datora hranei abundente şi odihnei. Odată cu trecerea anilor greutatea începuse să pună stăpânire pe ea şi viaţa devenise un calvar, un calvar tot mai greu de îndurat. Cum în acele timpuri nu existau săli de fitness, antrenori specializaţi şi nici reţele de socializare, căci ţara era măcinată de un regim autoritar (căruia nici lui nu îi voi da numele, din respect pentru cei ce aveau să îşi piardă viaţa mai târziu, când fetiţa avea doar 21 de ani, într-o bătălie sângeroasă pentru libertate), micuţa era tot mai departe de ceea ce însemna sport. Nici orele de la şcoală nu o ajutau. Fie se ţineau în sala de clasă, transformându-se în ore de dirigenţie, fie toţi copiii erau trimişi acasă, datorită poziţionării sale la finalul programului şcolar zilnic.

Părinţii fetiţei vedeau acest lucru, dar vag, căci întâlnirea lor integrală, familială, era foarte rar. Schimburile de la serviciu triau mica satisfacţie a multor familii de a fi complete la cine sau la zile de naştere.

Cum timpul nu stă niciodată în loc, anii au trecut şi fetiţa ajunsese la vârsta de 20 de ani. Cu o greutate de 102 kg şi o înălţime nu tocmai pe măsură, aceasta se deplasa tot mai greu, iar la un an distanţă avea să dea naştere unui băieţel perfect sănătos.
Ţara scăpase de sub asuprirea regimului şi mulţi dintre tinerii de atunci au plecat la oraş, lăsând în urmă viaţa de la sat.
Ajunsă şi ea în mediul urban, fetiţa de altădată, femeia de azi, a urmat acelaşi regim de hrană şi odihnă, ceea ce i-a adus un aport de kg (119).
28 de ani mai târziu, într-una dintre zilele de la serviciu, pe când se afla în pauza de masă, femeia a zărit pe monitorul laptop-ului o ştire. După ce a deschis-o, a început să citească. „Bărbat decedat în somn din cauza greutăţii exagerate. Stop cardio-respirator fatal pentru un bărbat din judeţul... Şi aşa a început totul.

Femeia şi-a creat un deficit de energie, scăzând numărul de calorii ingerate (hrana) şi crescând numărul celor consumate (exerciţiu fizic şi un alt stil de viaţă). Însă nicio clipă nu a uitat că organismul unei femei are în mod natural un procent mai mare de grăsime decât al bărbaţilor.

Primul pas: Calculele

Ştiind cât de supraponderală este, şi-a calculat indicele de masă corporală (IMC), care i-a dat raportul între înălţime şi greutate. Formula de calcul fiind simplă: IMC = greutatea (în kg) / înălţimea la pătrat (în m). Cum rezultatul a ieşit peste, adică supraponderală, a trecut la pasul doi.

Pasul doi: Mâncarea sănătoasă
- Nu a recurs la mâncare din ce în ce mai puţină, nu s-a înfometat, ci a recurs la câteva schimbări minore: consum redus de grăsimi, consum zilnic a trei mese echilibrate din punct de vedere nutriţional. Mesele puţine, dar prea consistente determinau creşterea în greutate. Aşadar, cu trei mese mici, plus gustări pe parcursul zilei, roadele se vedeau – începuse să slăbească mai uşor.
- Cumpărături inteligente: nu a mai mers niciodată la cumpărături când îi era foame.
- Încetul cu încetul şi-a făcut o listă cu ceea ce avea nevoie (în mod principal: legume, fructe şi cereale) şi a cumpărat numai ce se afla pe listă. A încetat să mai cumpere alimente bogate în grăsimi, de la care nu nu se putea abţine.
- A început să evite hrana deja preparată (bogată în lipide şi calorii).
- A gătit inteligent: nu a mai folosit deloc grăsimi la gătit, iar ca vase le alegea doar pe cele în care mâncarea „nu se lipea“.
- Întotdeauna înlătura grăsimea vizibilă de pe carne şi pielea de pe pui înainte de a le servi. A lăsat preparatele mai simple, evitând sosurile. 
- A folosit mai puţină sare.
- A mâncat tot timpul inteligent - încet, fără grabă. 
- Pâinea şi untul le ţinea departe de masă. A devenit din ce în ce mai atentă la mărimea porţiei; aşeza mâncarea în farfurie la bucătărie, nu la masă şi cântărea alimentele pentru a determina porţiile corecte. Evita a doua porţie şi se oprea din mâncat imediat ce simţea că apare senzaţia de satietate.
- A început să bea între 8-12 pahare de apă pe zi. 

Pasul trei: Antrenamentele

Singura modalitate de a creşte numărul de ca­lorii „arse“ era să facă sport. Dar asta nu înseamna să alerge kilometri întregi în fiecare zi. Trebuie doar să fie mai activă. 
- A început cu modi­ficare stilului de viaţă - a început să meargă pe jos până la serviciu, să urce scările evitând liftul, să plimbe câinele zilnic. A început treptat, nu s-a complicat.
- Lucrul cel mai important a fost că toate acele activităţi trebuiau să-i facă plăcere.
Aşa a ajuns să-şi facă şi un abonament la sala de fitness. Se antrena de trei ori pe săptămână, iar apoi, în fiecare lună, a început să adauge câte o zi, până a ajuns la cinci zile de antrenament lejer.
Şi-a stabilit planul de antrenament după de tipul de corp pe care îl avea în acel moment.

Kilogramul

E măsura hărăzită
Ca să-ţi lase gust amar:
Ori se pune-n celulită,
Ori se pune la cântar.

Pentru anul acesta şi-a propus să urmeze acelaşi drum. De curând a aflat despre ceva ideal pentru lupta pe care ea o ducea.


Reset - un program complet și complex de remodelare corporală menit să aducă o persoană în cea mai bună formă într-un timp foarte timp. Acesta este alcătuit dintr-un program de nutriţie personalizat + antrenamente + informaţie strictă în ceea ce priveşte alimentaţia şi antrenamentele prin seminarii dedicate + interacţiunea cu o echipa nemaipomenită.

Totul se întamplă on-line, lucru ce duce la o economisire mare a timpului tău real pe care l-ai fi putut petrece în trafic pentru a ajunge la o consultaţie.
Programul se poate urma mereu, de oriunde: acasă, la birou, în călătorie, în ţară sau în străinătate.

Se poate avea acces la cel mai bun KNOW-HOW NUTRIŢIONAL, oferit de un specialist experimentat şi susţinut de o comunitate puternică, indiferent de oraşul în care locuieşti.

Reset îmbunătăţeşte considerabil digestia şi rezultatele analizelor fiecăruia uzuale de sănătate. Somnul va avea de câştigat, va fi mai profund şi mai regenerant.

Crează-ţi un stil de viaţă echilibrat şi sănătos, prin care să nu simţi niciodată că ai restricţiile unei diete.

Ce se poate învăţa în prima lună

Psihologia schimbării - motivaţii, instrumente utile şi bariere în calea succesului.
- Poftele, de unde vin, de ce le avem şi cum le stăpânim?
- ABC-ul nutriţiei umane - macronutrienţi, micronutrienţi, managementul greutăţii corporale
- Cum ne îngrăşăm şi cum slăbim?
- Ne spune că putem slăbi respirând, iar excesul de calorii nu se transformă instant în grasime subcutanată, ci in glicogen.

Cum funcţioneaza filozofia nutriţionala Limitless?
- Adicţia de dulce. De ce o avem şi cum o putem dezactiva.

Ce se poate învăţa în a doua lună

- Ce este un plan de alimentaţie corect, cum să creezi unul şi cum arată farfuria ideală.
- Combinaţii nutriţionale corecte şi incorecte.
- Cum gătim mese care să ne consume puţin timp şi resurse, dar să fie nutriţional corecte şi gustoase.
- De ce eşuăm în atingerea obiectivelor de remodelare corporală şi cum ne (re)întoarcem la calea corectă.
- Influenţarea pozitivă sau negativă a nivelului de colesterol din alimentaţie. Mit şi adevăr
- Beneficii, riscuri şi cantitatea optimă legate de: consumul de carne, consumul de lactate şi consumul de alimente care conţin gluten.
- Nutriţia pentru o piele fermă şi sănătoasă, fără aspect de coajă de portocală.

Ce se poate învăţa în a treia lună

- Ce facem când ne dorim să slăbim accelerat.
- Cum abordăm ultimele kilograme pe care vrem să le dăm jos definitiv.
- Înlocuiri sănătoase atunci când vrem să gătim pâine, paste sau dulciuri dietetice.
- Capcane nesănătoase pe drumul adoptării unui nou stil de viaţă. Despre suplimente, pilule, băuturi şi prafuri pentru slăbit.
- Substituiri şi strategii de slăbit atunci când suntem la evenimente sau în deplasări.
- Cum ne revenim rapid în formă după concedii şi/sau Sărbători.

Aşadar, cea mai mare comoară pentru om este sănătatea. Urmaţi calea sănătăţii şi veţi trăi mult timp pe acest pământ. Dacă nu mă credeţi, vizionaţi şi video-ul de mai jos!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.