marți, 13 februarie 2018

Copilăria - un greiere ce-şi cântă iluzia că ar putea fi mai bun decât este


Dacă este vorba de adolescenţă, a mea se confundă cu anii 70-80. Să mă opresc puţin din scris şi să prezint situaţia României de atunci.
- În anii 70-80 erau în magazine 10 -20 de feluri de salamuri, de brânză și de carne.
- Portocalele, bananele, merele, perele, cireșele și orice fel de alte fructe românești se găseau din abundență.
- Întreținerea la bloc (3 camere) era de 50 lei vara și în jur de 100-120 lei iarna, iar salariul minim era de 1800 de lei apoi a crescut la 2000 de lei. Salariul mediu era de 2500 de lei, NET: impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase.
- La gravide mergea medicul acasă sa le vadă și înainte și după ce nășteau.
- Un bilet de autobuz era 50 de bani, în anii ’80 a ajuns 1 leu, în 1989 a ajuns 1.20 lei

Continuarea. Când eram mai mică, activităţile mele preferate erau cele din curtea școlii, care era permanent deschisă inclusiv în vacanțe. Astăzi, curțile şcolilor şi sălile de sport stau închise, cu lacătul pe ele, în timp ce copiii n-au unde se juca. Asta o decid în prezent oameni, care nu s-au jucat niciodată, în curtea şcolii sau între blocuri, când au fost mici.
Acolo jucam fotbal cu băieţii, uneori de dimineața până seara (mai puțin dacă aveau unii ore de sport și nu făceau sport în sală).
Nu era vară în care să nu dau cu mingea sau racheta de tenis la peretele școlii, undeva în zona unde nu erau geamuri. Nimeni nu spunea nimic, nimic!
Nici de la ștrand nu lipseam. Îmi amintesc că un bilet pentru o zi întreagă era pentru un copil 3 lei, apoi către 1989 s-a făcut 5 lei. Dar chiar dacă nu eram băiat, recunosc că mai săream şi gardul împreună cu alți copii.
Intram şi la hoţii şi vardiştii, îmi-amintesc cu drag cum ne jucam câteodată seara, urcând în fugă scările de beton nefinisat, prin blocurile aflate în construcție.
Ce am ajuns noi, noi cei care acum am devenit maturi sperând că vom reuşi să clădim o lume mai bună? Noi am fost copiii crescuţi cu greu, dar cu toate astea, eram responsabili, părinţii aveau încredere. Atunci erau râsetele sănătoase pe chip şi nici nu se striga LOL! 
“Fazanul” era la tot pasul, băieţii construiau maşini şi palate din plăcuţele metalice de la “Mecano”. Nu mai mult de cinci minute pe zi, înainte de Telejurnal, urmăream “Mihaela şi Azorel”, la televizorul alb-negru, iar Donald de atunci nu era blond şi preşedinte al SUA, ci avea o bluză de marinar. Nu am ratat niciun episod din serialul “Dallas” şi am inventat un joc în care număram în limba engleză: 
“Uan, ciu, sfri/
Pamela vrea copii/
Dar Bobby nu o lasă/
Că e prea frumoasa”. 
Aveam clasoare cu timbre, iar de ierbare nu mai zic; ştiam orice plantă pe de rost.
Aşa am trăit atunci şi nu regret deloc. Am ajuns la vârsta de 50 de ani, mândră de copilărie şi de părinţii care m-au crescut şi nu m-au pedepsit indifferent de boacăna făcută.

Cu acest articol am acceptat provocarea de a susține Urban Up!, un proiect inițiat de Asociația De-a Arhitectura, care le oferă elevilor de liceu o bună oportunitate de a-și cunoaște orașul. Proiectul a fost derulat în anul 2017 în cadrul programului „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Totodată, pot fi organizate ateliere și în 2018, fie în licee, în săptămâna Școala Altfel, fie ca activități ale Clubului De-A Arhitectura. Detalii găsiți pe http://www.de-a-arhitectura.ro.
Proiectul a vizat creșterea gradului de conștientizare în rândul liceenilor cu privire la legăturile care există între spațiile pe care le folosim zi de zi și procesele prin care ele se transformă. Scopul a fost ca aceștia să înțeleagă impactul spațiilor asupra calității vieții și să capete deschidere către o dezvoltare urbană „isteață” printr-o experiență educațională atractivă legată de aspecte ce trebuie cunoscute de orice cetățean: ce înseamnă a construi și a contribui la schimbarea mediului construit, ce servicii publice sunt necesare într-o localitate, rolul instituțiilor, condițiile de folosire în siguranță a spațiilor etc., ca sursă de dezvoltare personală, profesională și de civism.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.